Top 5 This Week

Related Posts

Tânăr găsit mort, împușcat în ceafă, la Ulma

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost găsit împuşcat în zona gâtului, marţi, în a doua zi de Crăciun, pe raza comunei Ulma, în zona Lupcina.

Nicolae Torac, domiciliat în satul Măgura, comuna Ulma, se afla într-un autoturism, în care s-au mai aflat doi tineri. Din primele cercetări ale poliţiştilor ajunşi la faţa locului rezultă că tânărul a murit în condiţii pe cât de tragice pe atât de stupide. Cei trei tineri se deplasau în zona forestieră cu un autoturism, având asupra lor o armă de vânătoare, fiind probabil la braconat.

Tinerii s-au panicat când au observat un lucrător silvic care se apropia de ei, iar cel care se afla pe scaunul din stânga faţă (n.r. maşina este cu volan pe dreapta) i-a dat arma celui din spate, pentru o ascunde. În condiţii ce urmează a fi stabilite de anchetatori, arma s-ar fi descărcat accidental, dinspre tânărul de pe bancheta din spate spre cel din faţă.

Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, pentru tânăr nu s-a mai putut face nimic. Poliţişti specializaţi de la Serviciul Arme al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au preluat ancheta, sub coordonarea unui procuror.

Sursă: Monitorul de Suceava

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles