Top 5 This Week

Related Posts

Taxă pe ouă? Pe bune, România?

Deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru, susţine că înclinaţia românilor spre autoconsum “ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei” pentru că grădinile, coteţele cu ouă şi atelierele din curte produc PIB, nu şi impozite.

Fostul liberal a postat pe contul său de pe Facebook un mesaj intitulat ”Punguța cu doi bani”, în care a încercat să explice faptul că neimpozitarea produselor țăranilor (ouă, carne, legume) produce pagube la bugetul de stat.

“Punguţa cu doi bani…

Fiecare ou mâncat de la găină din curte ‘văduveşte’ bugetul de cincizeci de bani ! 🙂

Să presupunem că folosim, în demonstraţia noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparţine unei ferme, cealaltă unui coteţ. Oul fermierului va lua calea pieţei şi va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puţin). Oul gospodarului va trece direct din coteţ în tigaie.

Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit şi pe dividende, impozit pe salarii şi contribuţii la asigurările sociale. La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile şi profiturile obţinute din producţia fermierului, din prestaţiile angrosistului şi din serviciile supermarketurilor reintră în circuit şi generează iarăşi impozite şi taxe.

În schimb, oul din coteţ, în drumul sau spre tigaie, nu produce niciun ban.

La fel în ce priveşte roşiile din brazdele de acasă, magiunul din prunii din grădina, săpunul din grăsimile adunate peste an, pulovărele tricotate din lâna oilor de la stană etc. etc.

Toate acestea, coteţele, brazdele, grădinile, stânele şi atelierele din fundul curţii produc produs intern brut, dar nu produc şi impozite. Producţia din gospodăriile populaţiei ajunge la peste 20% din PIB, fără să producă niciun leu impozit la stat. Doar ceva neglijabil, prin pieţele ţărăneşti.

Locuitorii din Danemarca, Franţa şi din alte ţări care ajung la venituri bugetare în jur de 45% din PIB nu au găini în curte şi nici nu amestecă în ceaun roşiile pentru bulion ori prunele pentru magiun.

Faptul că avem o atât de puternică înclinaţie spre autoconsum, şi nu doar în ce priveşte alimentele, ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei” – a scris Vosganian pe rețeaua de socializare.

Citește mai departe pe Știrile PRO TV

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles