Un sucevean s-a ales cu o pagubă însemnată, la finele săptămânii trecute, după ce un echipaj de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava l-a descoperit în neregulă în parcarea unui magazin din municipiul Rădăuţi.
Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, sâmbăta trecută, un echipaj de la STPF Suceava a observat în parcarea unui supermarket de pe raza municipiului Rădăuţi un bărbat care încărca într-un autoturism marca Audi A4 mai multe sacoşe voluminoase cu inscripţia duty-free. Imediat s-a procedat la legitimarea persoanei şi după efectuarea unui control în autoturism oamenii legii au constatat că în sacoşe erau ţigări.
Bărbatul, cetăţeanul român V. C., în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava, nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru ţigări, condiţii în care a fost condus la sediul poliţiei de frontieră pentru continuarea cercetărilor. În urma inventarierii au fost înregistrate 2.098 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 24.500 de lei, ţigări care împreună cu autoturismul, evaluat la 6.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Comisarul-şef Poroch-Seriţan a mai arătat că şi lucrătorii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus au descoperit în apropierea frontierei de stat mai multe colete în care se aflau 13.990 de pachete de ţigări, în valoare de 163.600 de lei.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-12-27/Tigari-de-peste-40000-de-euro-si-un-Audi-A4-confiscate-de-politistii-de-frontiera#ixzz5axWIoDPA