Actualitate

Tinerii se vor angaja mai ușor

Tinerii se vor putea angaja mai ușor dacă va fi adoptată o nouă propunere legislativă. O propunere legislativă depusă recent în Parlament ar putea rezolva eterna dilemă cu care se confruntă tinerii la angajare, pretenția angajatorilor ca aceștia să aibă experiență. Propunerea prevede stimularea angajatorilor prin scutirea de impozitul pe salariu a tinerilor.

„Tinerii în vârstă de până la 25 de ani vor fi scutiți 3 ani de la plata impozitului pe salariu, după modelul aplicat în prezent doar pentru angajații firmelor din IT, facilitate care îi va ajuta și pe angajatori, scutiți astfel de la acoperirea costului cu impozitul angajatului. Un proiect în acest sens a fost redactat în Parlament, cu argumentul că tinerii vor fi ajutați astfel să se angajeze mai ușor și pentru bani mai mulți și nu vor mai pleca din țară.

Pentru ca facilitatea să fie aplicată, este nevoie de acordul ambelor Camere ale Parlamentului și de un decret de promulgare al președintelui Klaus Johannis.”

Citește restul articolului pe Profit.ro

Sus