Top 5 This Week

Related Posts

TNL Rădăuți în vizită la președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul împreună cu organizația TNL Rădăuți au avut luni, 29 iulie, o întâlnire cu Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în care au prezentat un raport de activitate a organizației de tineret liberal din Rădăuți cu ocazia împlinirii a unui an de activitate a biroului poltic local TNL Rădăuți.

Vizita organizației TNL-Rădăuți a avut ca scop consolidarea relației dintre organizația de tineret rădăuțeană și Consiliul Județean Suceava, dar și prezentarea proiectelor desfășurate de organizație și dezbaterea unor idei pentru proiecte viitoare.

Deputatul Dumitru Mihalescul împreună cu președintele TNL-Rădăuți, Tibeică Silviu-Cătălin și echipa de tineri liberali rădăuțeni au fost primiți într-o sală de conferință din cadrul Consiliului Județean Suceava de către președintele Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur le-a vorbit tinerilor liberali despre activitatea sa politică, realizările de până acum, dar și modul în care a intrat în politică. 

Gheorghe Flutur a fost încântat de prezența tinerilor liberali la Consiliul Județean și le-a promis că va fi alături de ei în continuare, încărcându-i cu o energie pozitivă și determinându-i să-și dorească să ducă la bun sfârșit și mai multe proiecte, dar și să facă diferența în următoarele patru campanii ce urmează să se desfășoare.

Tibeică Silviu-Cătălin l-a asigurat pe Gheorghe Flutur de integritatea și seriozitatea de care o dă dovadă fiecare membru din biroul politic local TNL Rădăuți, precizându-i și faptul că fiecare dintre aceștia și-a luat din propriu timp și a muncit în cadrul organizației voluntar și fără nici un interes propriu.

,,Sunt conștient că mai este mult de lucru până la transformarea totală a Rădăuțiului în orașul pe care rădăuțenii îl merită și cred că putem face acest lucru doar dacă suntem atenți să auzim vocea comunității și să facem tot posibilul să ajutăm acolo unde ține de competența noastră’’, a declarat la finalul vizitei deputatul PNL Dumitru Mihalescul.

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles