Un bărbat din localitatea Frumosu, județul Suceava, a murit înecat în pârâul din localitate.
La data de 5 iunie, la o oră a dimineții, polițiștii din Vama au fost anunțați prin 112 despre faptul că în albia pârâului Frumosu se află o persoană căzută în apă cu fața în jos, fiind decedată. În urma cercetărilor, în dreptul unei punți ce trece peste pârâu și face legătura la mai multe gospodării, a fost găsit cadavrul unui bărbat ce a murit înecat.
Trupul acestuia a fost scros din apă. Persoana decedată a fost recunoscută de cei prezenți ca fiind Vasile M. în vârstă de 45 de ani, din Frumosu. Din păcate, era cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice. La examinarea coprului bărbatului ce a murit înecat nu au fost găsite urme de violență. S-a aflat apoi că ar fi participat la balul organizat la căminul cultural din localitate, iar spre dimineață, trecând puntea, s-a dezechilibrat și a căzut, fiind găsit după câteva ore mai târziu.
Oamenii legii au dispus efectuarea necropsiei și a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Articol preluat de pe obiectivdesuceava.ro