Actualitate

Un profesor de sport și-a agresat tatăl în vârstă de 82 de ani, băgându-l în spital

un-profesor-de-sport-si-a-agresat-tatal-in-varsta-de-82-de-ani-bagandu-l-in-spital

Un fost campion la lupte greco-romane, actualmente profesor de sport la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, s-a ales cu dosar penal pentru agresiune asupra propriului tată, un bătrân în vârstă de 82 de ani. Octogenarul a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu un traumatism cranio-cerebral prin agresiune, cu pierderea cunoștinței, contuzie de piramidă nazală și contuzie abdominală, fiind internat pe secția de Chirurgie-ATI, în stare stabilă.

Profesorul de sport L. T. a fost multiplu campion național și medaliat balcanic și internațional la lupte. El este cetățean de onoare al comunei Todirești și a fost propus și pentru titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava, însă această solicitare a fost respinsă în vara acestui an.

Ce au constatat polițiștii ajunși la fața locului

Agresiunea a fost reclamată la Poliția municipiului Suceava luni, în jurul orei 16.00. O femeie a sesizat prin 112 că un bărbat face scandal la domiciliu, la un bloc de pe strada Mărășești din municipiul Suceava. Polițiștii i-au găsit în apartament pe L.T., în vârstă de 60 de ani, și pe tatăl său, N. T., în vârstă de 82 de ani. Ultimul avea mai multe leziuni, iar la fața locului a fost solicitată o ambulanță.

Citește mai departe pe Monitorul de Suceava

Sus