Un şofer care se deplasa la volanul unui autoturism pe raza oraşului Cajvana nu a oprit la semnalul efectuat de un agent de poliţie, mai mult, şi-a continuat drumul deşi agentul de poliţie era pe carosabil, în faţa sa.
Agentul de poliţie a reuşit să se ferească şi să evite un impact frontal, însă a fost acroşat uşor de autoturism, suferind o leziune la piciorul stâng. Gravul incident, cel puţin prin prisma consecinţelor la care se putea ajunge şi a intenţiei, dacă se va putea dovedi că aceasta a existat, s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 19.00. Ieri, poliţiştii continuau ancheta, pentru că acest șofer fugar reuşind să dispară. Având în vedere întunericul şi panica, agentul de poliţie care a trecut prin momentul de cumpănă nu a reuşit să reţină prea multe detalii despre autoturismul care l-a acroşat, astfel că cercetările sunt destul de anevoioase.
Pe 2 ianuarie, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Cajvana, format din doi poliţişti, a avut de executat un control în trafic în punct fix, între orele 17.00 şi 19.00, pe DJ 179D, pe traseul Arbore-Cajvana.
Aproape de ora 19.00, agentul Ciprian Lehaci a ieşit din maşina de serviciu şi a efectuat semnal de oprire unui autoturism de culoare închisă, care circula dinspre Arbore spre centrul localităţii Cajvana.
Conform declaraţiei agentului, şoferul a redus iniţial viteza, dând impresia că va opri, după care a accelerat brusc. În urma impactului lateral, agentul de poliţie a fost proiectat pe carosabil.
Agentul de poliţie a fost dus la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticat cu un traumatism de gambă stângă şi excoriaţii la mâna stângă, produse în urma căzăturii pe carosabil. Din fericire, leziunile sunt uşoare.
Citește mai departe pe Monitorul de Suceava