Top 5 This Week

Related Posts

Un tânăr de 22 ani a murit electrocutat când încerca să prindă peşte folosind curent electric

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Stroieşti, a murit electrocutat în timp ce încerca să pescuiască cu ajutorul unui dispozitiv pus sub tensiune electrică. Toate încercările de resuscitare ale unui echipaj al ambulanţei au fost zadarnice, tânărul fiind declarat decedat după circa o oră de luptă cu moartea.

Nenorocirea a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 15.10 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rutieră Moara fiind anunţaţi despre cele petrecute printr-un apel la 112, dat de către concubina tânărului de la locul tragediei. Cercetările ulterioare au stabilit că în jurul orei 15.00, G. Buliga, de 22 de ani, din Stroieşti s-a dus împreună cu concubina sa la un pârâu care trecea prin spatele locuinţei, pentru a pescui. El folosea pentru asta un dispozitiv artizanal, format dintr-un băţ cu cablu electric înfăşurat pe el, conectat printr-o improvizaţie la curent electric. La un moment dat, cablul electric s-a prins între crengile copacilor de pe marginea pârâului, motiv pentru care tânărul a încercat să-l desfacă. Din cauza faptului că firul nu fusese deconectat de la sursa de curent, în momentul în care a pus mâna pe dispozitivul improvizat, acest tânăr s-a electrocutat şi a căzut în albia pârâului.

Un echipaj al ambulanţei sosit la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare pentru aproximativ 60 minute, iar la ora 16.21 a declarat decesul prin electrocutare. Cadavrul tânărului a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean Suceava pentru efectuarea necropsiei, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursă: Monitorul de Suceava

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles