Top 5 This Week

Related Posts

După câteva ore de viscol, 50 de victime cu fracturi

Doar în ultimele 24 de ore, zeci de persoane din județul Suceava și-au fracturat mâinile sau picioarele, victime ale sezonului rece ce abia a început.

Aproape 50 de persoane au ajuns la unul dintre spitalele din județ cu entorse sau fracturi la mâini sau la picioare, din cauză că au alunecat pe gheață. La Unitatea de Primiri Urgnețe din cadrul spitalului sucevean au ajuns 12 astfel de victime și au cerut ajutorul medicilor. În cele mai multe cazuri este vorba de bătrâni care au ieșit singuri din casă sau purtau încălțăminte cu talpă netedă.

Cei mai mulți pacienți au rămas internați în secția de Ortopedie – Traumatologie a Spitalului Județean.

Medicii recomandă oamenilor să fie atenți când ies din casă, deoarece orice mișcare greșită îi poate trimite în spital. De asemenea, recomandă persoanelor vârstnice să nu se deplaseze singure în primele ore ale dimineții și ale serii, pentru a evita accidentele nedorite. Însă în caz de accidente, medicii specialiști susțin că este esențial să ne prezentăm de urgență la spital. Gheața poate fi extrem de periculoasă, mai ales dacă încălțămintea purtată este neadecvată și duce la entorse, fracturi și luxații, cele mai frecvente afecțiuni ale sezonului rece.

Informații preluate de pe obiectivdesuceava.ro

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles