Top 5 This Week

Related Posts

Bilanț excelent pentru Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”, la finalul acestui an școlar

În fiecare an, Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi se mândrește, la sfârșit de an școlar, cu elevii săi. În fiecare an, Familia Hurmuzachi trăiește emoția despărțirii de cei care au absolvit clasa a XII-a, cei care vor duce, cu mândrie, mai departe numele și renumele Colegiului, căci marca „Hurmuzachi” a împlinit, în acest an școlar, 150 de ani de existență. 150 de ani de tradiție, performanță și excelență în educație. Festivitatea de încheire a anului școlar 2022-2023 a stat, asemenea tradiției consacrate, sub semnul marcării și remarcării performanțelor și performerilor. În prezența primarului Bogdan Loghin, a consilierului local, Constantin Luchian, a reprezentantului părinților, Bogdan Horodincă, directorul colegiului, Adrian Puiu, a deschis festivitatea de premiere, prin evidențierea reperelor educaționale care au marcat acest an școlar, mulțumind și felicitând, totodată, corpul profesoral, elevii și părinții pentru noile rezultate remarcabile obținute în acest an școlar, printre care trei Premii I și un Premiu al II-lea la faza națională a olimpiadelor școlare. Primarul Bogdan Loghin a transmis mesajul de apreciere și susținere a administrației publice locale, iar Bogdan Horodincă, reprezentantul părinților, a mulțumit cadrelor didactice și întregului personal auxiliar și nedidactic care s-au pus în slujba elevilor. Moderator al evenimentului, directorul colegiului a avut alături în acest maraton al performanței pe directorul adjunct, Luminița Lăzărescu, și consilierul educativ, Miriam Leon-Postolache.  

Participarea elevilor colegiului la competițiile școlare este un semn al renunoașterii valorii, ca parte a ethosului hurmuzăchesc, iar directorul adjunct, Luminița Lăzărescu, a prezentat o lungă listă a performanțelor școlare obținute de elevii și profesorii colegiului în acest an școlar la fazele județene, interjudețene, naționale și internaționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare, listă ce a necesitat, pentru lecturare, peste 30 de minute, semn al numeroaselor rezultate de excepție obținute la ceas aniversar. Au fost subliniate cele 3 Premii I obținute la faza națională a olimpiadei de germană de către eleva Bianca Pătrăucean (clasa a XI-a), coordonată de prof. Elena Anton, la faza națională a olimpiadei de religie de către elevii Matei Sava (clasa a X-a) și Maria Molea (clasa a XI-a), coordonați de prof. Miriam Leon, precum și Premiul al II-lea obținut la faza națională a olimpiadei de limba italiană modernă de către elevul Giorgio Juravle (clasa a XI-a), coordonat de prof. Marcel Ungurean.

Viața academică de înaltă ținută de la Hurmuzachi este atestată de rezultatele bune și foarte bune obținute în acest an de elevi. Directorul Adrian Puiu a prezentat, în acest sens, o statistică relevantă: astfel din cei 885 de elevi ai colegiului care au finalizat acest an școlar 648 au obținut premii și mențiuni, ceea ce înseamnă aproape trei sferturi dintre elevi, rezultat al unor medii generale de peste 9,00. Din cei 648 de elevi evidențiați, un număr de 283, ceea ce înseamnă aprope o treime dintre elevii liceului, au obținut premii (Premiul I – 78, Premiul al II-lea – 108 și Premiul al III-lea – 97), iar 37 dintre elevi, semnificând peste 4% din totalul elevilor, au încheiat anul școlar cu media 10, fiind laureați cu distincția I.G. Sbiera, celebrând astfel memoria cunoscutului filolog absolvent al colegiului în urmă cu peste un secol. Din cei 37  de elevi care au obținut media maximă, din clasele V-XI, cărora le-a fost dedicată această festivitate, provin 25, și anume: Andrei Băeșu, Dragoș Gabriel Ionesi și Maria Gabriela Narița din clasa a V-a, Davide-Lorenzo Goru și Ioan Simota din clasa a VI-a, Alexandra Ionesi, Albert Gabriel Puiu și Claudiu Dorin Vicol din clasa a VII-a, Elisabeta Filimon și Matei Gabriel Dăscălescu din clasele a IX-a, Albert Doruțu Chifan, Tudor Andrei Cîmpan, Lavinia Naomi Lazurcă, Emanuel Pașcu, Lavinia-Bianca Sirețchi, Georgiana Ruxandra Solovăstru, Denisa Suraki, Andreea Rebeca Petrescu și Bianca Gheorghiu din clasele a X-a, Tiberiu Theodor Cîrciu, Alexia Maria Tablan, Manuela Alexandra Costache, Ioana Valentina Moroșan, Georgeana Olenici și Bianca Pătrăucean din clasele a XI-a. Cei 25 de elevi au fost recompensați, pe lângă ropotele de aplauze și recunoașterea întregii comunității școlare și diploma de onoare I.G Sbiera, cu diploma de Premiul I cu excelență și suma de câte 200 de lei, jumătate din sumă fiind asigurată prin generozitatea consilierului local, Constantin Luchian, membru al consiliului de Administrație al colegiului, administrator al firmelor Atlantis Gold și benzinăriilor Euro Tehnic, care a mai făcut de-a lungul timpului astfel de frumoase surprize elevilor merituoși, iar cealaltă jumătate duin sumă a fost asigurată de Asociația de Părinți, prin intermediul președintelui acesteia, Adriana Kurtoglu.

Acest moment de celebrare a excelenței la superlativ a fost urmat de acordarea celor 455 de premii și mențiuni obținute de elevii claselor V-XI, de către cele 23 de cadre didactice care au avut calitatea de profesor diriginte, fiecare colectiv de premianți fiind imortalizat în fotografii reprezentative de cărtre eleva colegiului Emanuela Ciornei. Întreaga activitate a fost transmisă live pe site-ul publicației locale online radautiziar.ro și postată pe canalul acesteia de YouTube.

Festivitatea a fost încheiată de către directorul colegiului, Adrian Puiu, care a mulțumit încă odată tuturor actorilor actului educațional, care au făcut ca în ultimii ani colegiul rădăuțean să-și câștige un binemeritat loc în top 100 al celor mai performante unități școlare la nivel național și în topul primelor 5 licee din județ. De asemenea, directorul colegiului a mulțumit și presei, un partener fără de care rezultatele colegiului nu ar putea fi popularizate și cunoscute publicului, menționând publicațiile județene Monitorul și Obiectiv de Suceava, publicațiile on-line newsbucovina.ro, suceava-smartpress.ro, radautiziar.ro, postule de radio Viva FM și Radio Top, posturile de televiziune Bucovina TV, Intermerdia TVm, Nest-TV Channel, CromTel TV.    

spot_img
Articolul precedent
Articolul următor
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles