Actualitate

O femeie de 40 de ani şi fătul nenăscut de 8 luni au murit în ambulanţa ce îi ducea la spital

o-femeie-de-40-de-ani-si-fatul-nenascut-de-8-luni-au-murit-in-ambulanta-ce-ii-ducea-la-spital

Sfârşit cu semne de întrebare pentru o femeie de numai 40 de ani, însărcinată în luna a opta. Sâmbătă seară, sora femeii a chemat ambulanţa după ce gravida a acuzat probleme medicale.

Gravida a fost preluată de echipajul medical şi urma să fie transportată la Spitalul Municipal Fălticeni. Din păcate, în drumul dinspre satul Bogata, comuna Baia, acolo unde se afla femeia, şi până la Fălticeni s-a produs tragedia. Atât mama, cât şi fătul nenăscut au murit. Totul pare învăluit în mister în jurul acestui deces, mai ales că P. M. nu se afla sub vreun tratament și nu era cunoscută cu antecedente medicale.

Lucrurile vor fi ceva mai clare după necropsia pe care specialiştii de la Serviciul de Medicină Legală Suceava o vor efectua în cursul zilei de astăzi. Din primele date se pare că femeia decedată era în conflict cu rudele din partea fostului soţ, iar unul din motive ar fi chiar sarcina pe care o avea.

P.M. a rămas fără soţ în urmă cu aproximativ 9 ani, după ce casa din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, a fost mistuită de un puternic incendiu.

Ulterior, între ea şi rudele din partea soţului au apărut mai multe divergenţe, iar în ultimele luni aceste neînţelegeri s-au înmulţit. Cert este că în urmă cu câteva săptămâni, femeia s-a mutat de la casa din Poiana Mărului la Bogata, la sora ei. Femeia mai are doi copii care au rămas acum orfani.

Ancheta derulată de poliţişti în acest caz va depinde foarte mult de rezultatele necropsiei şi de concluziile pe care le vor trage medicii legişti.

Sursă: Monitorul de Suceava

Sus