Top 5 This Week

Related Posts

Un angajat de la un distribuitor de internet a căzut cu tot cu un stâlp peste o maşină

Un angajat de la compania RCS&RDS a suferit un accident serios în cartierul Obcini al municipiului Suceava după ce stâlpul pe care s-a urcat a cedat de la bază şi a căzut cu tot cu el peste o maşină. Incidentul s-a petrecut ieri după-amiază, iar rănitul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava.

La faţa locului s-a putut constata că stâlpul era mâncat de rugină. Martorii au povestit că la faţa locului au ajuns doi angajaţi ai companiei. Unul a rămas la baza stâlpului, în timp ce al doilea s-ar fi urcat pe o scară, în partea superioară a stâlpului, stâlp care nu era prevăzut pentru a susţine greutatea corporală a unui om. Stâlpul s-a rupt de la bază şi a căzut cu tot cu angajat peste unul dintre autoturismele parcate în apropiere.

Angajatul care a căzut a fost diagnosticat preliminar la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava cu o contuzie toraco-abdominală şi cu o coastă fracturată. Acesta era în afara oricărui pericol.

Maşina avariată are cupola distrusă completă, iar proprietarul a apreciat că dauna este totală, estimând-o la 3.000 de euro.

Citește mai departe pe Monitorul de Suceava

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles