Unul din cei mai cautati infractori suceveni, Colev Sorin Daniel, din Vicovu de Jos, prins in Ucraina la mijlocul lunii octombrie, a fost joi dupa amiaza extradat in Romania.
Colev – unul din cei mai căutați infractori ai zonei – a fost condamnat in 2015 la 5 ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la viol numai ca a reusit sa fuga din tara. Acesta a fost preluat de la Punctul de Trecere al Frontierei Siret de politisti din cadrul I.P.J. Suceava, Serviciul de investigatii criminale, iar dupa identificare a fost escortat si dus la Penitenciarul Botosani. Colev Sorin Daniel, zis Tom, impreuna cu Ilie Clipa (fost Chifan), a comis un viol in seara zilei de 30 august 2003, iar victima a fost o tanara din Brodina.
Aceasta a fost luata la ocazie de cei doi, ea dorind sa ajunga in Marginea. Desi fata a tinut tot timpul legatura prin telefon cu mama sa si chiar, la un moment dat, a cerut ajutorul acesteia cand a vazut ca vehiculul o ia pe un drum in camp, cei doi au avut tupeul sa o duca intr-un loc izolat si acolo sa o bata pentru ca apoi sa o forteze sa intretina cu ei raporturi sexuale orale. Cei doi i-au recomandat apoi tinerei sa nu spuna nimanui ce s-a intamplat pentru ca ei au relatii si nu vor pati nimic. Mai mult, barbatii au amenintat-o pe tanara ca daca va vorbi va fi taiata pe fata, ii vor omori parintii si le vor da foc la casa. Si celalalt inculpat din dosar a fost condamnat ulterior tot la 5 ani de inchisoare cu executare, el ajungand dupa gratii.
Sursa: Informatia ta