Actualitate

Afacerea anului la Rădăuți și adevărul despre clădirea Poștei

afacerea anului la radauti adevarul despre cladirea postei

Afaceristul local George Dan Marcu, patronul firmei INOXPRIM, a cumpărat cu 800.000 de euro clădirea Poștei din centrul Rădăuțiului. Nimic spectaculos, doar că imobilul a fost cumpărat de la Telekom România Communications cu bani împrumutați din bancă, girați chiar cu clădirea ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Mai mult, împrumutul a fost acordat în aceeași zi în care s-a semnat și contractul de vânzare-cumpărare – 7 martie a.c., în biroul notarului public Ioana Valmar, fosta soție a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Una dintre cele mai interesante afa­ceri imobiliare din Rădăuți a fost trecută cu vederea în prima jumătate a acestui an, poate și din cauza discreției cu care s-a realizat. Clădirea Poștei din Rădăuți a fost cumpărată de firma INOXPRIM SRL din localitate contra sumei de 800.000 de euro. Vânzarea  vechii clă­diri a Poștei din Rădăuți s-a făcut oarecum în secret și pentru că, așa cum vom vedea mai încolo, operațiunea s-a derulat prin intermediul unui birou notarial cu mare notorietate la nivel național.

Pentru a elimina suspansul, arătăm că es­te vorba despre biroul notarial ce apar­ține Ioanei Valmar, fostă soție a președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu. Sintagma „clădirea Poștei” este oarecum improprie în Ră­dăuți, fiindcă de fapt în construcția ridicată la începutul anilor ’70 a secolului trecut funcționau doar la parter servi­ciile de poștă și telefonie, etajele superioare fiind folosite de cooperațiile meș­teșugărești locale pentru ateliere de croitorie, în principal. Pe acoperiș erau însă montate antenele radio care aigurau bunul transfer al informațiilor, separate de telefonia fixă prin cablu, func­țională la parterul clădirii.

Clădirea de pe strada Piața Unirii nr. 47 din Rădăuți a fost construită în anii ’70 ai veacului trecut. A fost dată în fo­losință în 1976. In 1991, când s-a separat activitatea de poștă de cea de  te­le­comunicații, clădirea a revenit nou în­ființatei firme Romtelecom. Poșta Ro­mână a rămas în chirie, la parter, pe o suprafață de 100 de metri pătrați. La începutul acestui an, serviciul județean de Poștă Suceava a primit o înștiințare de la Telekom România Communications SA, moștenitoare a falimentarei Romtelecom, prin care se punea în vedere structurii naționale de poștă că nu i se va mai prelungi contractul de în­chiriere pentru spațiul în cadrul căruia își desfășura activitatea și pentru care, în bună măsură, imobilul a fost construit. Ca atare, Poșta Română – unitatea din Rădăuți a trebuit să își ridice calabalâcul și să plece cu chirie într-o altă locație privată din municipiu.

Mai multe detalii pe obiectivdesuceava.ro

Sus