Top 5 This Week

Related Posts

Cele 8 inițiative comunitare din Suceava finanțate prin programul național„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”își anunță rezultatele: peste 60 de activități inovatoare și peste 3.000 departicipanți

Mobilizare impresionantă a comunității sucevene pentru a răspunde provocărilor locale din
domeniile educație și protejarea mediului: 8 inițiative comunitare activate de Fundația
Comunitară Iași, coordonate de Federația Fundațiile Comunitare din România și finanțate de
Lidl România cu peste 245.000 de lei, au însemnat, în 9 luni, zeci de acțiuni de voluntariat la
care au participat peste de 3.000 de suceveni.
Fundația Comunitară Iași anunță finalizarea cu succes a celor 8 inițiative comunitare
câștigătoare prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Timp de
aproape 9 luni, grupurile de lucru din Suceava au implementat soluții civice la probleme locale
din domeniile educație și protejarea mediului, beneficiind de îndrumare din partea Fundației
Comunitare și de microgranturi nerambursabile în valoare de peste 245.000 de lei din partea Lidl
România. Programul s-a desfășurat simultan în Suceava și alte 4 orașe din țară în cadrul ediției a
IV-a.
La Suceava, cele 2 direcții strategice au fost abordate în mod creativ și variat în 8 inițiative
comunitare care au însumat peste 60 de acțiuni pentru comunitate, peste 700 de ore de
voluntariat și un număr care a depășit 3.000 de participanți. În căutarea unor răspunsuri
locale la provocări de educație și protejarea mediului, 53 de iniţiatori cu spirit civic au colaborat
pentru un oraș mai bun. Activitățile celor 8 proiecte sucevene ilustrează diversitatea
inițiativelor din cadrul programului, incluzând revitalizarea spațiilor verzi, ateliere de orientare în
carieră, crearea de broșuri/picționare, cursuri pentru adulți, activități de integrare a copiilor cu
autism, precum și ateliere de robotică și imprimare 3D. Dintre aceste acțiuni, s-au evidențiat
rezultate precum:
● Elevii școlii gimnaziale „Ion Creangă” au beneficiat pe parcursul programului de variate
ateliere de dezvoltare personală prin dans, artă, sport și acvaristică. Activitățile
desfășurate i-au ajutat pe cei 416 elevi să se cunoască mai bine între ei, să exerseze
toleranța, empatia și să petreacă timp de calitate alături de alți elevi din clase diferite.
● Reamenajarea spațiului verde din curtea școlii „Miron Costin” a presupus muncă în
echipă, implicând atât cadrele didactice, cât și elevii. Hub-ul verde este acum un spațiu
de lucru interactiv, deschis pentru dezbateri, activități științifice și culturale și pentru
desfășurarea orelor în aer liber.
● Roboții Photon s-au înfruntat într-o competiție la Humulești. Copiii au construit turbini
eoliene, rovere, ventilatoare, alarme și lămpi folosind kit-urile Snapcircuit și LegoWeDo.
Activitățile STEM i-au încurajat să fie creativi și să gândească critic, iar cei 200 de elevi
implicați în demers au impresionat prin inventivitate.
● 800 de suceveni, adulți, copii și cadre medicale, au participat la cursurile de puericultură
susținute în mod gratuit în cadrul proiectului „Cuibul mamei”. Numărul mare de
participanți a confirmat necesitatea unor astfel de întâlniri.
„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” desfășurat la Suceava a venit ca un răspuns la
nevoile și provocările reale ale comunității în domeniile educație și protejarea mediului,
acestea fiind identificate de Fundația Comunitară Iași pe parcursul a două luni de cercetare și
dialog cu administrația locală și societatea civilă.
Pentru o relatare detaliată a rezultatelor proiectelor din Suceava, dar și pentru a fi la curent cu
evoluția programului din ediția a IV-a, se pot accesa website-ul dedicat
www.fondulpentruunviitormaibun.ro și pagina națională de Facebook.
__
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top
de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.200 de
magazine și peste 220 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț.
În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și
orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de
către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate
față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își
îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost fondată în 2012 și are rolul de a
reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la
construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18
fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții
comunitare. În prezent mai bine de 55% din populația României are acces la o fundație
comunitară și rețeaua este în continuă creștere.
Fundația Comunitară Iaşi îşi propune să aducă împreună oamenii care mişcă lucrurile şi
lucrurile care merită mişcate, spre beneficiul întregii comunităţi, pentru transformarea Iaşului
într-un oraş în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea
într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea
bucuriei actului de a dona.

Contact manager local de comunicare:
Ana-Maria Dăscălița
E-mail: anamaria.dascalita@fundatiacomunitaraiasi.ro

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles