Top 5 This Week

Related Posts

Patru bărbați decedați în ultimele zile din cauza gerului!

Temperaturile foarte scăzute din ultima săptămână au răpus patru suceveni, care au murit din cauza şocului hipotermic. Bărbaţii au căzut de pe picioare şi nu au mai reuşit să se ridice, fiind găsiţi îngheţaţi. Consumul de alcool a avut şi acesta un rol important în producerea nenorocirilor.

Primul deces din cele patru în care s-a confirmat drept cauză a morţii hipotermia s-a produs duminică, 25 februarie, la Straja. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Straja, care locuia singur, a fost găsit mort, căzut în spatele casei. La necropsie, medicii legişti au stabilit că decesul s-a produs prin şoc hipotermic, scăderea accelerată a temperaturii corpului.

La mijlocul săptămânii, miercuri, şi un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Bosanci, a fost găsit decedat de către sora sa, în curtea locuinţei sale. Din cercetările poliţiştilor rezultă că bărbatul locuia singur după ce mama sa decedase şi era consumator de alcool. Conform certificatului medical constatator al decesului, cauza decesului a fost “insuficienţă cardio-respiratorie acută” şi “hipotermie”.

O zi mai târziu, joi dimineaţă, în jurul orei 8.00, un bărbat din satul Dumbrăviţa, comuna Vadu Moldovei, a sesizat poliţia, prin 112, că în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitate, l-a observat căzut în zăpadă, în curtea locuinţei sale, pe un vecin în vârstă de 70 de ani. Când a fost găsit, bătrânul era deja decedat de câteva ore. În aceste condiţii, s-a stabilit că decesul s-a produs din cursul serii sau nopţii precedente. Și în acest caz, cercetările demarate de poliţişti au arătat că bărbatul locuia singur şi era cunoscut ca frecvent consumator de alcool. Ieri, medicii legişti urmau să se pronunţe asupra cauzelor decesului.

Astăzi dimineață – luni – un bărbat de 58 de ani din localitatea Satu Mare a fost găsit înghețat și fără suflare pe marginea drumului, în zăpadă, peste drum de școala din localitate. L-a găsit un muncitor al unei firme de prelucrare a lemnului ce mergea la ora 5 dimineață la servici. Acesta a observat bărbatul căzut în drum și a sunat la 112. Cunoscuții spun că obișnuia să consume băuturi alcoolice și cel mai probabil a căzut în drum spre casă. De data aceasta însă nu a mai fost nimeni să îl vadă mai repede și să îl ducă acasă.

Sursă: Monitorul de Suceava și Informația ta

spot_img
@obiectivderadauti
@obiectivderadautihttps://www.obiectivderadauti.ro
Jurnalist pentru Obiectiv de Rădăuți, originar din Rădăuți.

Popular Articles