Cultură

Se împlinesc șase ani de la moartea unui mare pictor născut în Rădăuți

Astăzi, 29 aprilie 2016, se împlinesc șase ani de la trecerea în neființă a celui care a fost Avigdor Arikha. Avidor Arikha, născut la 28 aprilie 1929 la Rădăuți, a fost un pictor, desenator, gravor, ilustrator de cărți și istoric al artelor.

Avidor Arikha s-a născut într-o familie de evrei rădăuțeni, vorbitori de germană, și a copilărit ulterior la Cernăuți de unde familia lui a fost deportată în 1941 în Transnistria, la Moghilev, unde tatăl său a murit. Extrem de interesant este faptul că acesta a fost salvat de talentul său pentru desen, el reușind să scape datorită desenelor, cu scene de la deportarea în Transnistria, pe care le-a arătat delegației internaționale a Crucii Roșii. În martie 1944 a fost, alături de sora lui, unul din cei 1400 de copii eliberați de Crucea Roșie.

În 1944 a emigrat cu sora lui în Palestina, unde a trăit într-un Kibbutz-ul Ma’ale Hahamish. Din 1946 până în 1949 a urmat cursurile Academiei de Arte și Design „Bezalel”. În 1949 a obținut o bursă la Școala de Arte Frumoase din Paris, unde a învățat tehnica fresco. Începând cu 1954 a fost rezident permanent al Parisului. Din 1961 până la finalul vieții a fost căsătorit cu scriitoarea și poeta americană Anne Atick, cu care a avut două fete.

Arikha a abordat, începând cu anii 1950, stilul abstract dar, în anii 1960 a ajuns la concluzia că acesta nu îi oferă perspective prea bune. În 1965 a luat o pauză lungă de la pictură, care s-a întins pe opt ani, și s-a axat pe gravura subiecților vii. Tehnica lui implica pictarea subiecților exclusiv în lumină umană. El s-a făcut remarcat pentru portretele, nudurile, naturile statice și peisajele prestate în mod realist și spontan, dar care în compoziția lor spațială radicală includ în mod clar ceva din lecțiile de abstractizare.

În necrologul din The Economist, Arikha a fost numit „probabil cel mai bun pictor de viață în ultimele decenii ale secolului XX”.

P.S. Gravura care însoțește articolul este unul din desenele care surprind deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria.

Sus